Se rastoarna orizontul pe crestetul soarelui.
Umilita, ziua se spovedeste.
Eu sunt o lacrima simpla, ce-si urca
obrazul mirosind duhovniceste.
Aici s-a ascuns linistea de oameni,
obosita de atata singuratate...
Sfintii se prefac a ma privii in ochi
de pe slava zidurilor crapate.
Unde sunt eu acum nu mai e nimic.
Cand noaptea saruta icoana campiilor,
doar Dumnezeu, calare pe clopote,
plange in mintea copiilor.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment